80 de ani de la eliberarea Auschwitz: o lecție amară pe care lumea refuză să o învețe
Într-o lume care se mândrește cu progresul său, o mână de supraviețuitori ai lagărului Auschwitz s-au întors în locul unde umanitatea a fost dezbrăcată de orice urmă de compasiune. Acești oameni, martori vii ai unui genocid care a ucis șase milioane de evrei europeni, au denunțat cu amărăciune ascensiunea alarmantă a antisemitismului. Și ce face lumea? Se uită în altă parte, prefăcându-se că lecțiile trecutului sunt doar povești vechi, bune de arhivat.
Antisemitismul: un monstru care refuză să moară
Marian Turski, în vârstă de 98 de ani, a deschis ceremonia comemorativă cu un avertisment tăios: „Asistăm azi la o ascensiune uriașă a antisemitismului, or exact antisemitismul a condus la Holocaust.” Dar cine ascultă? Într-o lume în care ura este reciclată și reambalată sub forme noi, cuvintele lui par să cadă în gol. Tova Friedman, la doar 86 de ani, a subliniat cum valorile iudeo-creștine sunt eclipsate de prejudecăți, frică și extremism. Oare câți dintre liderii prezenți au înțeles gravitatea acestor cuvinte?
Uniformele cu dungi albastre și albe: simboluri ale unei umanități pierdute
Unii supraviețuitori au purtat șepci și eșarfe cu dungi albastre și albe, simbolizând fostele lor uniforme de prizonieri. Aceste simboluri ar trebui să fie un memento constant al ororilor trecutului, dar, în schimb, sunt tratate ca simple accesorii ceremoniale. Președintele Congresului Evreiesc Mondial, Ronald Lauder, a tras un semnal de alarmă, comparând ororile de la Auschwitz cu atacul Hamas din 2023, ambele alimentate de aceeași ură ancestrală față de evrei. Și totuși, lumea continuă să tacă.
Ultima generație de supraviețuitori: o povară pe umerii noștri
Organizatorii au avertizat că aceasta ar putea fi ultima mare comemorare cu un număr semnificativ de supraviețuitori. „În zece ani, nu va mai fi posibil să avem un grup atât de important,” a declarat Pawel Sawicki, purtător de cuvânt al Muzeului Auschwitz. Și atunci, ce vom face? Vom lăsa memoria să se piardă, îngropată sub straturi de ignoranță și indiferență?
Istoria care se repetă: un coșmar devenit realitate
Julia Wallach, aproape centenară, continuă să depună mărturie despre ororile trăite la Birkenau. „Atât timp cât o voi putea face, o voi face,” spune ea. Dar ce se va întâmpla când acești martori nu vor mai fi? Nepoata sa, Frankie, se întreabă cu amărăciune: „Vor mai vrea să ne creadă pe noi, când vom vorbi despre asta?” Aceasta este întrebarea care ar trebui să ne bântuie pe toți.
O promisiune uitată?
Esther Senot, în vârstă de 97 de ani, a vizitat Birkenau alături de liceeni francezi, respectând o promisiune făcută surorii sale muribunde: să povestească ceea ce s-a întâmplat, „pentru ca Istoria să nu ne uite.” Dar, în fața ascensiunii urii și a antisemitismului, pare că această promisiune este pe cale să fie încălcată. Cine va prelua torța memoriei când acești supraviețuitori nu vor mai fi?
Un viitor incert
În timp ce liderii mondiali își rostesc discursurile și își fac poze pentru posteritate, antisemitismul și ura continuă să crească. Lagărul Auschwitz, un simbol al răului absolut, ar trebui să fie un avertisment clar pentru toți. Dar, în loc să învățăm din trecut, ne îndreptăm cu pași repezi spre repetarea lui. Și atunci, cine va mai avea curajul să spună: „Să nu tăcem niciodată”?